Administrarea antibioticelor înainte de masă sau după masă reprezintă un factor deosebit de important pentru asigurarea eficacităţii tratamentului şi reducerea reacţiilor adverse.
Medicamentele care expiră sunt extrem de toxice pentru corpul uman, a declarat Simona Ionescu, farmacist, aceasta precizând că legislaţia este ambiguă în ceea ce privește preluarea deşeurilor medicamentoase de la populaţie.
Un farmacist generalist în cadrul Chemist Click le-a oferit oamenilor sfaturi cu privire la cea mai potrivită medicamentație în caz de răceală.
O parte dintre doze au fost administrate într-un spital, fără ca medicii să își dea seama că fuseseră contaminate.