Fostul mijlocaș de la CFR Cluj, Filipe Nascimento (22 ani), a fost prezentat oficial la Dinamo. Fotbalistul portughez va semna un contract pe trei sezoane cu ”alb-roșii”.
Președintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureșan, crede că transferul lui Dan Nistor va fi de bun augur pentru ”feroviari”.
Adrian Mutu a explicat, vineri, în ce stadiu se află negocierile cu CFR Cluj pentru Dan Nistor. În schimbul mijlocașului de 29 ani, oficialul lui Dinamo îl vrea pe Filipe Nascimento.
CFR Cluj pregătește o nouă mutare pentru sezonul viitor. Ar fi al 15-lea transfer din această vară. ”În două zile se rezolvă”, anunță președintele Iuliu Mureșan.
Un fotbalist de la CFR Cluj a fost inclus în echipa ideală a jucătorilor străini din Liga 1, realizată de Liga Profesionistă de Fotbal.
Doi jucători de la CFR Cluj se află în clasamentul fotbaliștilor care au reușit să marcheze din lovitură liberă în actualul sezon din Liga 1.
CFR Cluj ocupă primul loc la numărul de penalty-uri transformate în actuala ediție de campionat. După 25 etape din sezonul regulat, există un singur club care nu a primit nicio lovitură de pedeapsă.
Echipa lui Vasile Miriuță a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida de acasă cu ACS Poli Timișoara, luni seara, în etapa cu numărul 19 din sezonul regulat al Ligii 1.
"Feroviarii" s-au impus cu 2-1 pe terenul campioanei Astra Giurgiu, joi seara, în etapa cu numărul 18 din sezonul regulat al Ligii 1.
Echipa lui Vasile Miriuță a ratat șansa de a reveni pe locurile de play-off. Este a doua înfrângere suferită de formația clujeană în actuala stagiune de campionat. Ultimul eșec a survenit în etapa a doua, 1-3 cu FC Botoșani.