În urma fenomenelor meteorologice extreme din ultima perioadă, poliţiştii din Beliş şi Mărişel, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Cluj, au efectuat controale în pădurile de pe raza comunei Beliş unde au descoperit mai mulţi arbori tăiaţi, care nu prezentau marcă silvică.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică - Biroul Combaterea Delictelor Silvice şi Garda Forestieră Cluj au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite săvârşite în domeniul silvic referitoare la depozitarea, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase în municipiul Cluj-
Napoca.
Gărzile Forestiere vor acoperi toate cele 43 de județe, plus municipiul București, și vor fi organizate în 9 sedii deschise în: Brașov, București, Cluj-Napoca, Focșani, Oradea, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Suceava și Timișoara.