Personalul de la sol din cadrul companiei aeriene Lufthansa a demarat miercuri o mişcare de protest pe unele aeroporturi din Germania. Astfel, patru zboruri de Cluj sunt afectate.
Greva programată pentru transportul aerian care ar putea provoca întârzieri sau anulări ale zborurilor de până la 8 ore.
Angajaţii aeroportului au intrat miercuri în grevă pentru a cere majorarea salariilor, astfel că aproximativ 300 de decolări şi aterizări nu vor mai fi posibile.
Unele zboruri operate între aeroporturi din România și Italia vor fi amânate sau anulate în data de 7 septembrie.