Specialiștii au remarcat că unii oameni pot avea imunitate împotriva COVID-19, chair dacă nu au fost expuși la virus.
Profesorul de sănătate publică, Răzvan Cherecheş, spune că "este o probabilitate mare" ca peste o treime din persoanele care au avut COVID-19 să nu dezvolte anticorpi şi să rămână vulnerabile la re-infecție.
Numărul persoanelor care au trecut prin boală este de până la nouă ori mai mare decât cel din statisticile oficiale spun autorii studiului.
Un studiu care are la bază analiza unor mostre de plasmă convalescentă de la aproape 900 de persoane care s-au recuperat de COVID-19 la un an de la infectare, aduce noi date privind răspunsul imunitar după infecție.
Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că, de la debutul campaniei de vaccinare și până duminică un procent de 0,6% din totalul persoanelor vaccinate cu prima doză au avut un test pozitiv de infecţie cu SARS-CoV-2.
Persoanele care au fost infectate cu SARS-CoV-2 în formă uşoară şi nu au necesitat spitalizarea, nu au dezvoltat un răspuns imunitar suficient, astfel încât cresc posibilităţile de reinfectare, relevă un studiu.
Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, a explicat de ce numărul de anticorpi diferă de la o persoană la alta, sau de ce numărul acestora este mai mic după rapel, decât după prima imunizare, în cazul aceleiași persoane.
Imunitatea după infecţia cu virusul SARS-CoV-2 poate dura cel puţin şase luni, indică studiul unor cercetători de la Rockefeller University din New York.
O persoană vaccinată împotriva coronavirusului începe să dezvolte imunitate după aproximativ 14 zile de la momentul injectării primei doze, însă beneficiile maxime se obțin la 7 zile după administrarea celei de-a doua doze, a spu
Recomandări: