În comunicatul de presă transmis de DIICOT se precizează faptul că Georgescu ar fi făcut promisiuni mincinoase de finanțări, cu garanții bănești.
La protestul oierilor din București s-au infiltrat susținătorii inculpatului Călin Georgescu, iar manifestările s-au lăsat cu violențe și intervenția jandarmilor.
Partidele AUR, SOS și POT, dar și parlamentari neafiliați vor să anuleze legile care interzic organizațiile fasciste și cultul criminalilor de război, a transmis euronews.ro.
Mercenarul Horațiu Potra, fiul și nepotul său rămân după gratii pentru încă 30 de zile, după ce miercuri cererile lor pentru o măsură mai blândă au fost respinse de Instanța supremă.
Diana Șoșoacă a fost citată marți, în calitate de suspect, la Parchetul General, într-un dosar în care sunt vizate 11 infracțiuni. Acuzații de antisemitism, legionarism, doctrine fasciste și negarea Holocaustului.
Parlamentul a adoptat o lege care mărește pedepsele pentru promovarea sau sprijinirea fascismului, legionarismului, rasismului și xenofobiei, inclusiv prin extinderea interdicțiilor asupra organizațiilor legionare.
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că, indiferent dacă este sau nu pregătită să aibă un preşedinte femeie, România ”trebuie să accepte acest lucru, pentru că alternativa la Lasconi este un om care are abordări legionare”.