Reprezentativa Italiei a învins, astă seară, la Varşovia, cu scorul de 2-1 (2-0), naţionala Germaniei, în semifinalele Campionatului European din Polonia şi Ucraina, şi s-a calificat în finala competiţiei, în care va întâlni deţinătoarea trofeului, Spania.
Premierul Victor Ponta, preşedinte al PSD, a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei "El Pais", că Adrian Năstase a încetat să mai fie membru al Partidului Social Democrat din momentul în care a fost condamnat definitiv în dosarul "Trofeul calităţii".
O persoană privată de libertate beneficiază, până la stabilirea regimului de executare, de patru vizite pe lună şi poate primi, tot lunar, un pachet cu alimente de maximum 16 kilograme, la care se pot adăuga şase kilograme de fructe şi legume, precizează Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Premierul Victor Ponta a declarat, la sediul Consiliului European, că va încerca să reprezinte cât mai bine interesele României la reuniunea Consiliului şi că, la întoarcerea în ţară, îl va informa atât pe preşedintele Traian Băsescu, cât şi pe membrii Parlamentului asupra rezultatului discuţiilor.
Premierul Victor Ponta afirmă, într-un interviu acordat publicaţiei "El Pais", că îşi va asuma responsabilitatea în cazul în care se va dovedi că teza sa de doctorat este un plagiat şi cu siguranţă se "va retrage", răspunzând afirmativ la întrebarea dacă va demisiona în acest caz.
Preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European, Joseph Daul, afirmă că va cere o dezbatere în PE despre situaţia democraţiei în România, el arătându-se îngrijorat de faptul că premierul Victor Ponta a ignorat decizia CC cu privire la reprezentarea la Consiliul European.
Judecarea cererii de întrerupere a executării pedepsei a lui Adrian Năstase s-a amânat, astăzi, pentru data de 5 iulie, motivul fiind lipsa de procedură cu fostul premier, care ar fi trebuit adus de la Penitenciarul Rahova la şedinţa de judecată, de la Tribunalul Bucureşti.
Premierul Victor Ponta a declarat că a discutat ieri seara şi azi dimineaţa cu preşedintele Traian Băsescu despre participarea la CE şi că "rămăsese" să aibă o întâlnire cu şeful statului chiar la Bruxelles, adăugând că va încerca pe cale instituţională să rezolve conflictul.
Dirijorul şi compozitorul român Sergiu Celibidache este omagiat astăzi de Google printr-un logo special, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea muzicianului. Sergiu Celibidache s-a născut la Roman, în judeţul Neamţ, pe 28 iunie 1912 şi a decedat în 1996 în Franţa.