Guvernul a revizuit în scădere prognozele de creştere economică şi deficit bugetar pentru următorii ani, modificarea în jos a ţintei privind avansul PIB fiind explicată de Executiv prin "pierderea de viteză" a potenţialului de creştere economică pe termen mediu, relevă un document oficial.
Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat că MAE a propus Guvernului şi Preşedinţiei expulzarea ambasadorului Siriei la Bucureşti, dar şi rechemarea ambasadorului român la Damasc, ca formă de protest faţă de masacrul comis săptămâna trecută în oraşul sirian Houla.
Guvernul nu va aloca în acest an de la bugetul de stat niciun ban pentru lucrările de consolidare a blocurilor, deşi experţii au atenţionat de multe ori că în România există riscul unui cutremur de grad ridicat în perioada apropiată, finanţarea urmând să fie reluată anul viitor, la un nivel modest.
Premierul Victor Ponta a declarat, azi, la Iaşi, referindu-se la preţul combustibililor, că autorităţile "nu vor sta cu mâinile în sân" pentru că există "instrumentele necesare" pentru a interveni, dar că statul nici nu poate veni să spună "gata, controlăm preţurile".
Presa eleveţiană deplânge înfrângerea naţionalei antrenate de Ottmar Hitzfeld, în meciul amical cu România, scor 0-1, şi scrie că "tricolorii" au fost foarte eficienţi în meciul de miercuri, deşi au părut destul de limitaţi în exprimarea pe teren.
Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Petru Lificiu, va fi eliberat din funcţie, a anunţat, astăzi, premierul Victor Ponta, care s-a declarat deranjat de declaraţiile acestuia privind creşterea cu 5% a preţului electricităţii, acuzându-l de aroganţă.
Clasele vor putea avea, din anul şcolar 2012-2013, mai mult de 25 de elevi, în situaţii excepţionale şi numai cu aprobarea inspectoratului şcolar, pe baza unei justificări corespunzătoare, a decis Guvernul, ieri, printr-o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii educaţiei naţionale.
Guvernul va efectua anul viitor noi creşteri de accize atât la motorină, cât şi la ţigarete, ceea ce va conduce la majorări de preţuri, creşteri care cel puţin în cazul tutunului vor continua să fie aplicate şi în următorii ani, relevă un document guvernamental.
1359 - A fost întemeiată Mitropolia Ţării Româneşti, cu sediul la Curtea de Argeş, recunoscută de patriarhul de Constantinopol, CalistI, şi de sinodul său