Prima televiziune din România care organizează o dezbatere prezidențială la Palatul Cotroceni este Digi24. Dezbaterea va avea loc luni, 28 aprilie, cu o săptămână înainte de alegerile din 4 mai.
Un studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Portsmouth dezvăluie importanţa introducerii cu grijă a sarcinilor secundare pentru facilitarea detectării minciunii.
Valul populist a pus stăpânire pe parlamentari, iar demisia, în alte vremuri cel mai mare gest de onoare, a devenit o modă în Camera Deputaţilor.
Haosul instituţional ia amploare. Unii dintre cei care ar trebui să ne protejeze sănătatea, ne-o pun în pericol. Mint pacienţii, dar mint şi persoane din instituţiile de sănătate. Un caz e cel al unui brancardier din Timişoara.
La Serviciul de Ambulanță din Câmpia Turzii, un ambulanţier a fost testat sâmbătă 9 august, pozitiv cu COVID-19. În cauză s-a deschis o anchetă epidemiologică.
Csergo Lehel, un medic clujean din Câmpia Turzii descrie pe pagina sa de socializare un caz revoltător înregistrat la Câmpia Turzii. Acesta se declară profund dezamăgit de societatea în care trăim şi consideră că multe cadre medicale îşi pun sănătatea în pericol pentru oameni iresponsabili și mincinoși.
Premierul a explicat ce a vrut să spună prin declaraţia "nu poți să-ți faci meseria corect dacă nu ai curajul să și cobori câteodată în mocirlă".
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la B1TV, că fostul ministru liberal al Finanţelor şi Economiei, Varujan Vosganian, a refuzat să îi prezinte contractele care au fost încheiate cu "băieţii deştepţi din energie", minţind cu neruşinare.