Într-un interviu acordat pentru edupedu.ro, Daniel David, noul ministru al Educației și Cercetării a fost întrebat dacă a pus condiţii celor din PNL pentru acceptarea postului sau dacă se va înscrie în partid.
Școala online se prelungește în toată țara până în data de 23 decembrie, adică până la vacanța de iarnă, potrivit unei hotărâri a Comitetului Național pentru Situații de Urgență adoptate luni, 7 decembrie, și semnate de premierul demisionar, Ludovic Orban.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a pus la dispoziţie două linii Telverde pentru a facilita accesul rapid la informaţii tuturor celor interesaţi de contextul educativ şi sanitar în care se va desfăşura activitatea didactică în anul şcolar/universitar 2020-2021.
În 13 contracte şi acorduri cadru făcute în patru luni, Unifarm a vândut măşti, combinezoane, ochelari, alcool sanitar şi dezinfectanţi către Armată de 3,89 milioane de euro. Educaţia a cumpărat de la Unifarm măşti în valoare totală de 1,1 milioane de euro.
Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat vor fi afişate marţi, până în ora 12,00. Ministerul Educaţiei şi Cercetării va publica rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii Bacalaureatului cu anonimizarea numelui şi a prenumelui.