La prima sa întrevedere cu Michèle Ramis, ambasadoarea Franței la București, ministrul Economiei , Mihai Fifor, a menționat unul dintre proiectele finanțabile prin FSDI: autostrada Pitești-Sibiu. Acest proiect de infrastructură este invocat de Renault-Dacia, pentru dezvoltarea producției de automobile.
Comitetul Executiv Național al PSD a votat miercuri lista noilor nominalizări pentru portofoliile Justiție, Fonduri Europene, Economie și Mediul de Afaceri.
Liderii social-democraţi discută miercuri, la ora transmiterii acestei ştiri, despre posibilitatea ca ministrul Economiei să preia conducerea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, iar el să fie înlocuit de Mihai Tudose, existând şi posibilitatea ca Rovana Plumb să conducă portofoliul Fondurilor Europene.
Creditorul bancar din Cluj a solicitat un material care să cuprindă informaţii detaliate cu privire la componenţa celor nouă pachete de active şi demersurile efectuate în vederea valorificării lor.
Corpul de control al premierului a fost trimis la Ministerul Economiei pentru a verifica demersurile făcute de instituţie pentru participarea României la târgul de produse alimentare SIAL de la Paris.
Directorul general al Direcţiei Generale Politici Industriale şi Mediul de Afaceri din Ministerul Economiei, Gabriel Răsvan Toader, a fost reţinut, fiind acuzat că ar fi luat mită 48 mc de beton de la reprezentantul unei firme, în schimbul unor avize necesare la autorizarea unui antrepozit fiscal.
Ministrul Economiei, Andrei Gerea, a declarat, duminică, la Piteşti, că este optimist în ceea ce priveşte interesul pe care-l suscită Oltchim, adăugând că angajaţii ambasadelor României în străinătate au obligaţia de a populariza procesul de privatizare a combinatului.
Femeile debutante în afaceri vor beneficia de finanţare nerambursabilă de la stat de până la 10.000 de euro, indiferent de vârstă şi de domeniul de activitate în care doresc să înfiinţeze firme, prin intermediul unui program susţinut de la buget şi derulat de Ministerul Economiei.
Ministerul Economiei va procedurile pentru privatizarea IAR Ghimbav, Întreprinderea de Avioane Craiova şi Romaero Băneasa, a declarat miercuri ministrul de resort, Varujan Vosganian.
În primul trimestru al anului 2013, exporturile FOB (free on board) ale României au depăşit cu 4,6 % volumul exporturilor în aceeaşi perioadă a anului 2012, ridicându-se la 11,6 miliarde Euro, arată azi Ministerul Economiei. Dinamica crescătoare s-a menţinut şi în luna martie 2013, când exporturile româneşti au înregistrat o creştere de 3,4% faţă de luna precedentă a acestui an, mai arată ministerul.