Oamenii de ştiinţă din Statele Unite au reuşit să relanseze circulaţia sangvină şi funcţionarea pentru câteva ore a celulelor din organele unor porci eutanasiaţi cu puţin timp mai devreme.
Clujenii care au avut astăzi drum prin centrul Clujului au putut observa o prezenţă inedită. Atenţie, imagini şocante.
Elevi de la mai multe instituţii de învăţământ clujene au recitat poezii scrise de Mihai Eminescu la statuia poetului, din faţa Teatrului Naţional, cu ocazia comemorării a 122 de ani de la moartea poetului.
Premiera spectacolului „Moartea unui comis voiajor”, de Arthur Miller, regia Tom Dugdale, a fost prezentată ieri la Teatrul Maghiar de Stat Cluj.