Euro devine moneda Bulgariei. Ce se schimbă de la 1 ianuarie 2026.
Banca Națională a României a anunțat miercuri, 12 noiembrie 2025, noile cotații valutare de referință.
Banca Națională a României a publicat marți, 19 august 2025, noile cotații valutare.
România a îndeplinit criteriile pentru aderarea la moneda euro în perioada 2013-2015, însă a renunțat la orizontul de timp după ce nu a mai fost respectată ținta fiscal-bugetară, a explicat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Este oficial, vecinii bulgari vor trece înaintea României la zona Euro. Comisia Europeană i-a dat acordul după ce a îndeplinit inclusiv criterii legate de inflaţie şi deficit bugetar.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a anunțat când ar fi posibil ca România să treacă la moneda euro.
Primul ministru a declarat că „parcursul pentru euro a fost puţin întârziat de această criză din 2020".
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, vineri, că România are un plan foarte bine stabilit în privinţa trecerii la moneda euro.
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat, vineri, că s-a decis anul de când România va trece la moneda euro, calendarul cu toate etapele urmând să fie prezentat luna viitoare.
Prima şedinţă a Comisiei Naţionale pentru trecerea la moneda euro va avea loc pe 12 aprilie, pe ordinea de aflându-se diagnoza criteriilor de convergenţă pentru adoptarea monedei euro, informează un comunicat al Guvernului.