Președintele FC Universitatea Cluj, Radu Constantea, speră ca o mare parte din bugetul echipei să fie asigurat, pe viitor, din biletele, abonamentele și cotizațiile plătite anual de către fiecare membru susținător.
Numărul maşinilor electrice îl va depăşi pe cel al autovehiculelor alimentate cu benzină sau motorină în următoarele două decenii în Europa şi SUA, aspect ce va transforma industria auto şi va provoca pierderi serioase ţărilor exportatoare de petrol, se arată într-o analiză a Bloomberg.
Dacia Mioveni a produs peste 170.000 de vehicule în primele şase luni ale anului 2017, cele mai multe modele fiind Dacia Duster, peste 100.000 de unităţi, potrivit unui comunicat transmis vineri de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
Numărul claselor de salarizare din sistemul bugetar va fi redus de la 111 la doar 5 clase, proiectul urmând să fie finalizat până la sfârşitul anului, a anunţat ministrul Muncii, Rovana Plumb.
Numărul de miercuri al revistei satirice Charlie Hebdo va avea un tiraj de trei milioane de exemplare, în loc de un milion cum a fost prevăzut iniţial, a anunţat distribuitorul revistei, MLP, care primeşte avalanşe de comenzi din Franţa şi din străinătate.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a precizat numărul de alegători, valabil la data de 14 octombrie, pentru turul I al alegerilor prezidenţiale, dar şi pentru cel de-al doilea tur.
Un tânăr din Iara a condus fără a deţine un permis şi în ciuda faptului că nu avea permis.
Un bărbat din Turda a fost prins de către poliţia rutieră în timp ce conducea o maşină cu număr fals.