SIF Moldova a cerut tragerea la răspundere a administratorilor în urma unei tranzacții din ciclul celor prin care Ștefan Vuza încearcă să facă rost de bani pentru preluarea Oltchim.
Omul de afaceri va trebui să achite suma pentru cumpărarea activelor combinatului din Vâlcea pe care s-a angajat să le preia.
Conducerea societăţii Chimcomplex îşi dezvăluie intenţiile referitoare la viitorul salariaţilor care lucrează la combinatul din Râmnicu Vâlcea.
Grupul industrial controlat de milionarul Ștefan Vuza promite repornirea fabricii după un an de investiții și angajări de sute de oameni.
Creditorul bancar din Cluj a solicitat un material care să cuprindă informaţii detaliate cu privire la componenţa celor nouă pachete de active şi demersurile efectuate în vederea valorificării lor.
Chimcomplex, membră a grupului Serviciile Comerciale Române Cluj va depune o ofertă pentru a participa la licitația privind vânzarea combinatului chimic Oltchim.
Serviciile Comerciale Române (SCR), grup controlat de omul de afaceri clujean Ştefan Vuza, îşi manifestă intenţia de a prelua combinatul.
Peste 300 de salariaţi de la combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea protestează, marţi, în faţa sediului administrativ al unităţii, oamenii spunând că există restanţe salariale pe trei luni şi că ar putea fi făcute concedieri colective care ar viza aproximativ 1.000 de angajaţi.
Alţi doi angajaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au intrat în greva foamei, miercuri dimineaţă, după ce 18 salariaţi au recurs la această formă de protest cu o zi în urmă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Secretarul de stat în MECMA Rodin Traicu a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Oltchim, poziţie pe care a fost numit provizoriu la finele lunii iulie, invocând motive de incompatibilitate.