Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a declarat, vineri, că dacă vor exista majorări în anul 2018, va mai primi 300 de lei în plus la pensie, adăugând că are şi o indemnizaţie, dar nu se ştie niciodată cum se supără Parlamentul şi o taie.
Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, joi, că este culmea penibilului ca miniştii demisionari ai PSD care au votat căderea Guvernului din care făceau parte, acuzându-l de incompetenţă în îndeplinirea programului de guvernare, să îşi retragă demisiile.
Preşedintele PMP, Traian Băsescu a declarat marţi că parlamentarii formaţunii pe care o conduce nu vor intra în sală la moţiune, considerând că aceasta reprezintă o răfuială între două tabere din PSD.
Recomandări: