După ce a stat "pe dreapta" o perioadă îndelungată de timp, noul Plan Urbanistic General (PUG) cuprinde o serie de lucrări reprezentative, care ar urma să îi ofere Clujului o nouă structură.
Abia s-a deschis sesiunea parlamentară, astăzi, că deputatul cu cele mai multe iniţiative parlamentare a depus deja opt proiecte de lege.
O linie de tramvai suspendată, care să lege Clujul de autostrada de la Gilău. Aceasta este cea mai recentă propunere a autorităţilor şi face parte dintr-o galerie de idei trăsnite. De-a lungul timpului, la Cluj s-a vorbit despre Someşul navigabil, tunel pe sub centrul oraşului sau chiar pe sub Feleac. Toate acestea au creat dezbateri la vremea lor, dar au rămas la stadiul de proiect.
Proiectul YouthBank Cluj a finanţat 73 de proiecte comunitare ale liceenilor, în valoare de 130.000 de lei, în cinci ani de activitate.
Parlamentarii din Ardealul de Nord ar putea demara o iniţiativă legislativă prin care să fie împiedicată majorarea costurilor de execuţie între faza de proiect şi recepţie.