Forma finală a măsurilor fiscal-bugetare pentru care Guvernul urmează să îşi asume răspunderea a fost elaborată, a declarat, luni, premierul Marcel Ciolacu, care a subliniat, în debutul şedinţei Executivului, că România „nu îşi mai permite" facilităţi şi „privilegii" de 75 de miliarde de lei plus o evaziune fiscală de 150 de miliarde de lei anual, care reprezintă 15% din PIB.