În urma cutremurelor care au avut loc în România în judeţul Gorj, peste 500 de oameni trebuie să fie evacuați. Blocuruile în care locuiesc au fost serios afectate de cutremure.
Doar 28% dintre români susţin că deţin un kit de prim ajutor pentru cutremur, deşi mai mult de 80% dintre aceştia afirmă că ştiu ce trebuie să facă pentru a se proteja în cazul producerii unui seism.
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva va investi 109,56 milioane de lei, fără TVA, în lucrări de corectare a torenţilor, în urma semnării unui contract cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în cadrul PNRR.
Numărul accidentelor grave de circulaţie în care au fost implicaţi conducătorii de trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori în ultimii patru ani, informează Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
Paracetamolul este unul dintre cele mai utilizate medicamente în caz de răceli sau pentru pentru gestionarea durerii, însă folosirea acestuia în exces poate fi periculoasă.
Infectarea voluntara cu Covid-19 ia aimploare în Europa. S-a confirmat de ceva vreme ca imunitatea dobândita atunci când treci prin boala e de mai lunga durata decât cea obtinuta prin vaccinare. Dar o parte dintre europeni se infectează intenţionat pentru certificatul verde.
Anul trecut, 563 de fete cu vârste sub 15 ani au rămas însărcinate, fapt care face din România una dintre țările din Europa cu cele mai multe mame adolescente. Totuşi, subiectul legat de orele de educația sexuală în școli rămâne unul controversat.
Medicul Virgil Musta atrage atenţia populaţiei despre „pericolul care încă ne paşte”. El cere oamenilor să respecte trei reguli simple pentru evitarea răspândirii noului coronavirus, în contextul creşterii numărului de cazuri de infectare.
Eventualele beneficii și prejudicii pentru sănătate ale suplimentelor de vitamine fac obiectul unor polemici de mai mult timp.
Recomandări: