Primarul din Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat că a semnat autorizatia de construire pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj. Urmează o nouă școală, o nouă creșă și un nou parc multifuncțional.
Ministerul Sănătății a anunțat că a fost desemnat câștigătorul licitației pentru proiectarea Spitalului Regional de Urgență din Cluj. Proiectul tehnic de execuție (PT) trebuie finalizat în 12 luni.
Unitatea sanitară cu șapte niveluri - subsol, parter și cinci etaje va deservi regiunea de nord-vest a țării. Spitalul va avea 849 de paturi, 19 săli de operație și va dispune de o tehnologie avansată. Acesta va beneficia de un heliport și va avea 1.396 de locuri de parcare.
Ministerul Sănătății a anunțat că termenul oficial pentru inaugurarea celor trei spitale regionale de la Cluj, Craiova și Iași este 2026.