Ministerul Finanţelor Publice (MFP) anunţă, într-un comunicat transmis luni, că a fost aprobată emiterea titlurilor de stat destinate populaţiei prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul Programului Tezaur, care va demara în anul 2018.
Societatea bancară clujeană deţine un sfert din tranzacţiile la nivelul anului 2016 de pe piaţa de capital din România, una cu un regim redus de operaţiuni faţă de alte burse similare din străinătate.
Emisiunea de titluri de stat adresată persoanelor fizice, ediția Centenar, are succes: volumul de subscriere atins este de cinci ori mai mare decât valoarea anunțată, ajungând la 520 de milioane de lei.
Statul s-a împrumutat cu 575 milioane de lei prin titluri scadente în aprilie 2019 și cu 245 de milioane prin obligațiuni cu scadența în decembrie 2022, la costuri medii anuale în scădere la 1,65%, respectiv 2,70%, conform unui raport al Băncii Transivania (BT).
Ministerul Finanţelor Publice lansează luni titluri de stat pentru populaţie. Valoarea: 100 de lei/titlu. Aflaţi dacă e mai RENTABIL să vă ţineţi banii în aceste titluri, sau în depozite bancare.
Titlurile de stat pentru populație, lansate de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), vor putea fi achiziționate în perioada 11 - 29 iulie 2016, valoarea nominală fiind de 100 de lei, scadența la doi ani, iar dobânda de 2,15% pe an
Denominare mai mică, până la 100 de lei/titlu de stat, prelungirea maturităţii şi revizuirea modalităţii de stabilire a dobânzii sunt aspectele pe care Ministerul Finanţelor vrea să le îmbunătăţească după ce prima emisiune de titluri de stat destinate populaţiei a fost subscrisă în proporţie de 65%.
Recomandări: