Odată cu începerea etapei a III-a a campaniei de vaccinare împotriva virusului Sars-Cov-2, sunt funcționale încă 6 fluxuri pentru administrarea de vaccinuri în cadrul centrelor gestionate de Primărie în municipiul Cluj-Napoca.
Sistemul medical din România este plin de lacune. Iar când vine vorba de spitalele de stat, te gândești de două ori înainte să te internezi. Dar nu sunt toate la fel.
Județul Cluj se află între primele din România în privința ratei de incidență a Covid-19.
În județul Cluj au fost înregistrate marți 153 de noi cazuri de bolnavi cu Covid-19 față de cei 97 de luni.
8.500 de absolvenţi de medicină vor susţine, duminică, concursul de intrare în rezidenţiat, în şase centre universitare, potrivit Ministerului Sănătăţii.
Recomandări: