Podul Traian s-a deschis vineri. Odată cu circulația au început și criticile.
Arhitectul Vasile Mitrea revine în ZIUA de CLUJ cu o analiză a culoarului Someşului. Primăria şi Ordinul Arhitecţilor din România pregătesc, chiar în aceste zile, un concurs de soluţii pentru amenajarea râului care traversează Clujul.
Maşinăriile de curăţat intră în lacul de lângă Iulius Mall. Un buldoexcavator scoate tone de mâl şi de deşeuri.
Primăria mai are doar un demers de făcut pentru a pune punct proiectului de modernizare a tramei stradale.
Dacă planul propus de un fost arhitect şef al judeţului se va materializa, dezvoltatorii imobiliari nu vor mai putea construi nimic într-un mare cartier al Clujului.
Afirmam într-un articol anterior că un management urban eficient, pe termen lung, presupune un permanent efort creator în depistarea unor soluții adecvate fiecărei etape, efort care la rândul lui trebuie să beneficieze de o indiscutabilă continuitate, ce nu poate fi decât benefică scopului urmărit, respectiv orașul de mâine.
Revin la recenta intenție a Primăriei Cluj-Napoca de a lansa un concurs (sper de idei/principii și nu de soluții) ce era absolut necesar, dar înainte de a se finaliza Planul Urbanistic General pentru 2020, pentru că ceea ce s-ar fi selectat din propunerile concurenților să se concretizeze în reglementări urbanistice, respectiv să se creeze premisele pentru că amenajarea Văii Someșului Mic să devină treptat o reabilitare.
Cunoscutul arhitect şi urbanist Vasile Mitrea, cel care a contribuit la proiectarea cartierelor Mănăştur şi Gheorgheni, îşi continuă seria de articole din ZIUA de CLUJ. Din nou, ţinta sa este incoerenţa urbanistică a administraţiei locale.
Cunoscutul arhitect clujean Vasile Mitrea se întoarce în paginile ziarului ZIUA de CLUJ şi pe website-ul ziuadecj.ro.
Recomandări: