O delegație a PNL condusă de președintele partidului, Ludovic Orban, va efectua, în perioada 10-19 noiembrie, o vizită în Statele Unite ale Americii.
Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, vineri, că PSD nu are niciun contract cu nicio firmă de lobby care să stabilească întrevederi în SUA, el menţionând că a verificat acest aspect la partid.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, la o întâlnire cu românii din Philadelphia, că preşedintele american Donald Trump i-a spus că apreciază foarte mult comunitatea românească din Statele Unite, Iohannis spunând că s-a obişnuit ca în vizitele în SUA să fie des salutat în limba română.
Preşedintele Klaus Iohannis pleacă, duminică, în Statele Unite ale Americii, unde va efectua o vizită de lucru, nivelul de protocol fiind cel mai neînsemnat din punct de vedere al clasificărilor diplomatice, şeful statului având programată şi o întrevedere oficială cu preşedintele SUA, Donald Trump.