Investitorii în segmentul comercial din Cluj-Napoca mizează pe un randament de peste 7% pe an, unul dintre cele mai mari din România. Pentru că o chirie în centru ajunge și la 50 euro/mp, operatorii se orientează acum mai ales către zonele rezidențiale nou-dezvoltate ale orașului.
Preţurile chiriilor ȋn centrele universitare cresc ȋn fiecare an, ȋncepȃnd cu luna septembrie, în medie cu 25%, comparativ cu lunile de vară, conform datelor unei platformei imobiliare.
Un anunț complet și corect reprezintă primul pas în asigurarea unei rate de succes, susțin specialiştii imobiliari clujeni.
Dacă înainte de criză suprafața spațiilor dedicate segmentului office era de 15.000 mp, anul trecut aceasta a ajuns la 560.000 mp.