Antrenorul secund al campioanei U-BT Cluj, Dorin Pintea, a împlinit joi vârsta de 49 ani.
Hanbdalista Ana Maria-Berbece, legitimată la ”U” Cluj, și-a serbat duminică ziua de naștere. Echipa se află în aceste zile la Cheile Grădiștei (județul Brașov), unde își defășoară primul cantonament al verii.
Peste 1.000 de persoane au asistat, la Opera Română din Cluj-Napoca, la spectacolul aniversar “Nu-ntreba câţi ani am”, organizat pentru actorul Florin Piersic cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani, la finalul evenimentului având loc un foc de artificii.
Stela Popescu, Medeea Marinescu, Florina Cercel, Alexandru Arşinel, Mircea Albulescu şi Mihai Bendeac l-au felicitat pe Florin Piersic, care a împlinit, miercuri, 80 de ani, transmiţându-i acestuia "La mulţi ani!" şi sănătate, pentru a-i putea bucura în continuare pe români.
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a comentat pe pagina sa de pe reţeaua de socializare Facebook demisia premierului Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta a scris, duminică, pe Facebook, un mesaj în care le mulţumeşte celor care l-au felicitat de ziua sa de naştere.
Cel care i-a oferit “cadoul” a fost un vecin beat. Credea că gazda n-a fost de partea lui într-un conflict pe care-l avusese cu cineva.
Incidentul s-a petrecut ieri, într-o casă din cartierul Iris, la ziua de naştere a unui coleg de clasă al fetei.
S-a ales cu fractură nazală şi patru zile de internare la Spitalul Municipal din Dej.
Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, cel mai vârstnic suveran în viaţă din lume, sărbătoreşte marţi, în familie, împlinirea vârstei de 89 de ani.