Video „Trei kilometri până la capătul lumii”, cu premiera la TIFF, nominalizat la OSCAR 2025

„Trei kilometri până la capătul lumii”, cu premiera la TIFF, nominalizat la OSCAR 2025

Filmul „Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, este propunerea României pentru Premiile Oscar 2025 la categoria Cel mai bun lungmetraj internațional.

 

Filmul a avut premiera în Competiția Oficială a Festivalului de la Cannes unde a fost distins cu Queer Palm, ulterior a fost prezentat în selecțiile de la Karlovy Vary, Ierusalim – Premiul pentru cel mai bun regizor și Sarajevo unde a fost distins cu Premiul Cineuropa și Trofeul Festivalului pentru cel mai bun film. Premiera națională a avut loc la Cluj, în cadrul TIFF, iar la avanpremiera de la ANONIMUL a fost văzut de peste 4000 de spectatori.

Filmul produs de Miruna Berescu, prin casa de producție FAMart, îi are în rolurile principale pe Bogdan Dumitrache, Laura Vasiliu, Ciprian Chiujdea, Ingrid Micu-Berescu, Valeriu Andriuță, Adrian Titieni, Richard Bovnoczki.

Sinopsis- Adi este un adolescent de 17 ani, dintr-un sat din Delta Dunării, care, prin eforturile părinților săi, învață la Tulcea. Venit acasă în vacanța de vară, Adi se simte bine alături de familia sa și de prietena lui cea mai bună, Ilinca. Atunci când familia este confruntată violent cu un adevăr pe care nu îl pot nici ințelege, nici accepta, dragostea necondiționată pe care Adi ar trebui să o primească de la părinții săi dispare brusc, iar lui Adi îi rămâne o singură soluție.

Cea de-a 97-a gală a Premiilor Academiei Americane de Film va avea loc pe 2 martie 2025, la Los Angeles, SUA.

 

Etichete
Comenteaza