Un fost antrenor al CFR-ului ține legătura cu Arpad Paszkany: "Mă întâlnesc cu el în vacanțe"
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Apr 2025, 14:39
- Sport
- Ascultă știrea

Tehnicianul care a condus formația din Gruia spre două titluri a vorbit despre relația pe care o are cu omul de afaceri.
Arpad Paszkany a ieșit din atenția publicului după ce nu a mai finanțat CFR Cluj, însă recent a reapărut în prim-plan din cauza unui dosar penal ce îl vizează. Chiar dacă nu se mai știu prea multe despre fostul patron din Gruia, unul dintre antrenorii cu care a colaborat a dezvăluit că se întâlnește des cu omul de afaceri.
Este vorba despre Ioan Andone, cel care susține că Paszkany a rămas cu ochii pe fotbalul românesc, dar nu își mai dorește să se implice financiar în Superligă.
"M-am întâlnit cu Arpad Paszkany. El locuiește la Budapesta. Mă întâlnesc cu el. Mă întâlnesc în vacanțe. Mai discutăm și despre fotbal, așa este.
Mai discutăm de perioada noastră când eram, ce bucurie îți creează când câștigi un campionat pentru că a fost primul titlu pentru CFR și prima Cupă. El era patronul. Îi place și acum fotbalul, dar nu îi mai place să se implice", a declarat fostul antrenor, citat de Prosport.
Ioan Andone a cucerit trei trofee cu CFR Cluj
Ajuns pentru prima dată în Gruia în 2007, tehnicianul a rezistat până în august 2008, iar mai apoi a revenit pentru un scurt mandat între aprilie și octombrie 2012. În cele două perioade, Andone i-a condus pe "feroviari" spre două titluri de campioni și spre un trofeu al Cupei României.