Foto Un nou drum județean din Cluj a intrat în reparații. Se astupă și gropile
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 11:53
- Administraţie
- Ascultă știrea
Consiliul Judeţean Cluj a demarat lucrări de întreţinere curentă şi periodică pe drumul judeţean DJ 107R, mai exact pe sectorul Filea de Jos – Filea de Sus.
Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, acestea vizează tronsonul în lungime de 7,3 kilometri situat între pozițiile kilometrice 21+350 și 28+650.
„Acest drum este de o importanță majoră din perspectiva accesului locuitorilor din această zonă montană la drumurile județene DJ 107M, pe direcția Băișoara, și DJ 107P, pe direcția Gilău, către Turda, respectiv Cluj-Napoca”, a afirmat liderul CJ Cluj, Alin Tișe.
Operațiunile constau în întreținerea părții carosabile și a platformei drumului prin înlăturarea pietrișului și a criblurii de pe calea de rulare, precum și a materialelor și aluviunilor aduse de ploi și viituri, întreținerea îmbrăcăminții asfaltice prin frezarea zonelor de carosabil deteriorate, plombarea gropilor și tratarea burdușirilor și a tasărilor, asigurarea scurgerii apelor din zona drumului prin curățarea și desfundarea șanțurilor și a rigolelor, asigurarea esteticii rutiere prin tăierea lăstărișului și a vegetației din vecinătatea drumului.
Totodată, vor fi realizate lucrări de asigurare a siguranței circulației prin montarea de parapeți de siguranță, elemente de capăt și de butoni și plăcuțe reflectorizante pentru stâlpi și parapeți.
În această etapă se efectuează lucrări de frezare a zonelor deteriorate de carosabil, plombarea gropilor cu îmbrăcăminți asfaltice și tratarea burdușirilor și a tasărilor.














