Un nou eveniment medical de referință va fi organizat la Cluj-Napoca
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 08 Mai 2025, 14:18
- Sănătate
- Ascultă știrea

În perioada 9-10 mai 2025, sala de conferințe a stadionului Cluj Arena va deveni locul de întâlnire al specialiștilor în sănătatea gleznei și a piciorului, în cadrul conferinței „Patologia Gleznei și Picorului / Foot & Ankle Pathology”.
Organizat de Organizația Tinerilor Medici, în parteneriat cu Asociația de Podiatrie și cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, evenimentul aduce împreunp medici, fizioterapeuți, pediatric și alți profesioniști din domeniul sănătății din întreaga țară, oferind platformă de învățare și schimb de bune practici.
Participarea este națională, iar conferința se bucură de prezența unor lectori de presitigiu atât din România, cât și din străinătate, care vor aborda teme de actualitate și soluții moderne în tratamentul afecțiunilor gleznei și piciorului.
În calitate de proprietar și administrator al stadionului Cluj Arena, Consiliul Județean Cluj susține în mod constant inițiativele care promovează educația, sănătatea și colaborarea interdisciplinară, fiind onorat să găzduiască un astfel de eveniment de importanță majoră pentru comunitatea medicală din România.