Un pod din județul Cluj va fi demolat. Circulația se va desfășura pe unul construit provizoriu

Un pod din județul Cluj va fi demolat. Circulația se va desfășura pe unul construit provizoriu
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Consiliul Județean Cluj a deschis ofertele depuse de firmele interesate să proiecteze și să execute podul provizoriu peste pârâul Bandău, pe drumul județean DJ 172F, la km 13+150, în localitatea Mica.

Licitația a avut loc în contextul în care, la propunerea experților, forul administrativ județean a decis  demolarea vechiului pod situat pe acest drum județean și construirea unuia nou, pe același amplasament.

Astfel, la finalul perioadei stabilite în acest scop, două firme sau asocieri de firme au depus oferte pentru realizarea acestei investiții, iar comisia de evaluare a început deja verificarea documentației din punct de vedere tehnic și financiar.

Obiectivul nostru, parte a unui amplu și ambițios program, este ca toate podurile situate pe drumurile județene să ofere participanților la trafic condiții optime de siguranță”, a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.

Necesitatea reconstruirii complete a noului pod a fost determinată de starea avansată de degradare în care se afla acesta. Demolarea vechiului pod va fi demarată după finalizarea podului provizoriu.

Valoarea estimată a contractului este de 2.341.000 de lei, finanțarea fiind asigurată din bugetul forului administrativ județean. Durata maximă de execuție a lucrărilor este de 6 luni.

Comenteaza