Alegătorii netransportabili din motive de boală şi invaliditate pot vota prin intermediul urnei speciale în condiţiile în care, în preziua votării, respectiv data de 1.11.2014, între orele 18:00-20:00, vor depune o cerere scrisă, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile la secţia de votare la care sunt transportaţi, informează BEJ Cluj.
Persoanele în privinţa cărora s-a luat măsura arestului la domiciliu, votează prin intermediul urnei speciale în condiţiile în care formulează o cerere în acest sens către biroul electoral al secţiei de votare la care sunt arondate potrivit domiciliului, cerere care se depune cel mai târziu în preziua votării (1.11.2014), între orele 18:00-20:00. cererea va fio însoţită de o copie a hotărârii judecătoreşti în baza căreia s-a dispus măsura arestului la domiciliu, precum şi de o copie a încheierii prin care s-a respins solicitarea de a permite părăsirea imobilului pentru o perioadă determinată de timp pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime.