Sărbători călduroase. Cum va fi vremea de Crăciun şi de Revelion
- Scris de Ziua de Cluj
- 21 Dec 2015, 13:13
- Utile
- Ascultă știrea

În Transilvania în perioada 21-28 decembrie vremea se va menţine mai caldă decât ar fi normal pentru ultima decadă a acestei luni, înregistrându-se o medie regională a maximelor de 3-7 grade şi a minimelor de -2/- 0 grade, cu valori chiar şi mai ridicate în zilele de 23 şi 24 decembrie.
Pentru sfârşitul de an, dar şi în primele zile de ianuarie, este estimată o răcire a vremii care va
determina un regim termic mai apropiat de cel specific perioadei, fiind de aşteptat medii de
0-3 grade ziua şi -7/-3 grade noaptea.
Precipitaţii slabe cantitativ şi trecătoare vor fi posibile în perioada 26-27 decembrie, iar
probabilitatea de apariţie a acestora va creşte din nou după 1 ianuarie.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.