Atenţionare de caniculă, până duminică. Sfaturi pentru a suporta mai uşor căldura

Atenţionare de caniculă, până duminică. Sfaturi pentru a suporta mai uşor căldura
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare de căldură, caniculă şi disconfort termic în intervalul 28-31 iulie, temperaturile ajungând şi la 37 de grade Celsius la umbră, dar la sfârşitul perioadei valorile termice vor scădea semnificativ cu excepţia regiunilor din sud-estul ţării, unde canicula va persista.

"În intervalul menţionat, în regiunile extracarpatice, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica. În zonele de câmpie şi podiş din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea, vremea va fi caniculară, în orele amiezilor se vor înregistra local temperaturi maxime de 36...37 de grade, iar în cursul nopţilor minimele termice se vor situa în jurul a 20 de grade.

Disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în Câmpia Română, dar pe arii restrânse şi în restul teritoriului", informează ANM.

"Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Local vor fi averse, izolat torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, grindină, în zilele de joi şi vineri (28 şi 29 iulie) mai ales în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar sâmbătă şi duminică (30 şi 31 iulie) îndeosebi în est, centru şi zona de munte."

Există câteva sfaturi pe care experţii le dau celor care vor să evite disconfortul creat de temperaturile ridicate, potrivit The Telegraph.

1. Dacă faci exerciţii fizice când este caniculă, trebuie să ai răbdare până când corpul tău se obişnuieşte cu temperatura aerului, să îl ajuţi în acest sens cu apă rece şi, cel mai indicat, să îţi faci antrenamentele alături de un partener.

2. Consumă băuturi pe bază de gheaţă, cum ar fi „Granita".

Când temperaturile sunt ridicate, băuturile reci ajută corpul să se adapteze căldurii excesive, scrie Gândul.

3. Poartă prosoape reci în jurul gâtului, aşa cum fac atleţii. Acest lucru te va ajuta să combaţi disconfortul cauzat de caniculă.

4. Fă-ţi o baie la cap cu apă rece.

Comenteaza