Prognoza meteo pentru luni şi marţi. Vremea se va ameliora în următoarea perioadă

Prognoza meteo pentru luni şi marţi. Vremea se va ameliora în următoarea perioadă
Vremea se va ameliora, în următoarele zile, şi ca aspect, dar şi din punct de vedere termic, informează ANM.

Astfel, înnorări, ploi de scurtă durată, posibil şi descărcări electrice vor fi, în cursul zilei de luni, însă pe arii restrânse, în regiunile sudice şi în zonele de deal şi de munte. În rest, cerul va fi variabil. Valorile de temperatură vor fi în creştere faţă de ziua anterioară, cu maxime cuprinse între 22 şi 30 de grade şi minime, în general, între 9 şi 18 grade. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Dobrogea, sudul Moldovei şi estul Munteniei.

Marţi vremea va fi predominant frumoasă, dar va deveni călduroasă în regiunile vestice şi sud-vestice. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare, după-amiaza, în zona de munte, unde izolat vor fi ploi slabe de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, pe parcursul zilei, în sud-estul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 31 de grade, uşor mai ridicate în Banat, iar cele minime se vor situa între 8 şi 20 de grade, cu cele mai coborâte valori în depresiunile intramontane.

 

Comenteaza