Prognoza meteo pentru luni şi marţi: Vreme închisă şi precipitaţii

Prognoza meteo pentru luni şi marţi: Vreme închisă şi precipitaţii
Pe parcursul zilei valorile termice vor fi mai ridicate decât în mod normal la această dată şi se vor semnala precipitaţii în general sub formă de ploaie.

MARŢI Vremea va deveni predominant închisă. În cursul zilei se vor semnala precipitaţii în general slabe, mai ales sub formă de ploaie în vestul şi sud-vestul ţării şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare pe spaţii mici la munte. Noaptea, acestea se vor extinde treptat astfel încât vor fi precipitaţii mixte în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei şi izolat în Dobrogea, iar la munte şi local în celelalte regiuni vor predomina ninsorile. Vor fi condiţii de polei sau de gheţuş. Cantităţile de apă vor totaliza 10...15 l/mp îndeosebi în sud-vestul teritoriului şi în zonele montane aferente, unde se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane înalte, în special ale Carpaţilor Meridionali, dar în a doua parte a intervalului vor fi intensificări şi în sudul şi centrul ţării, însă la cote mai reduse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 9 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -6 şi 2 grade. Dimineaţa, izolat, se va semnala ceaţă, mai ales în regiunile sudice.

MIERCURI vremea va fi predominant închisă şi pe arii extinse vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare. Doar în extremitatea sudică şi de sud-est a ţării vor predomina ploile. Vor fi condiţii de polei sau de gheţuş. Cantităţile de apă vor fi local mai însemnate în special în regiunile sudice, iar la munte se va depune un strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări pe crestele montane, unde va viscoli ninsoarea, iar temporar şi la cote mai reduse vor fi intensificări şi în sudul, centrul şi estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad în nordul Moldovei şi 8 grade în Dobrogea, iar cele minime se vor situa, în general, între -4 şi 3 grade.

 

Comenteaza