Abonamente gratuite de transport pentru studenții din Cluj. Documentele necesare și cum se face decontul
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 15:43
- Utile
- Ascultă știrea
Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca anunță cum își pot deconta studenții, masteranzii și doctoranzii abonamentele de transport și care sunt centrele de vânzare a cardurilor.
Primăria Municipiului Cluj-Napoca și C.T.P. Cluj-Napoca S.A. informează că studenții, masteranzii și doctoranzii cu vârsta de până la 30 de ani, înscrisi la învățământ cu frecvență in cadrul universităților din Cluj-Napoca, beneficiază de transport public gratuit în Municipiul Cluj-Napoca, și în anul universitar 2026-2027.
Studenții Universității Babeș-Bolyai (UBB) – Abonament Gratuit direct la punctele de vanzare CTP.
Datorită convenției semnate între UBB și CTP, abonamentele gratuite pot fi obținute gratuit prin trei modalități:
- Primul card (Online): Studenții din anul I sau cei fără card pot solicita emiterea online pe www.ctpcj.ro sau pe platforma e-primariaclujnapoca.ro/ctp. Verificarea eligibilitatii se face automat prin CNP, iar ridicarea cardului se va face după primirea înștiințării pe e-mail.
- Prelungire la automate: Studenții din anii superiori care dețin deja card și au avut abonament gratuit în luna septembrie îl pot prelungi direct de la cele 86 de automate din stații.
- Prima încărcare pe card existent: Studenții care detin un card de transport, dar nu mai au un abonament valabil, trebuie să efectueze prima încărcare la unul dintre cele 11 centre de vânzare CTP. Verificarea statutului se face în baza de date a UBB sau pe baza carnetului vizat la zi.
Notă: Ulterior, toate reîncărcările lunare se vor putea face la automatele din stații, înainte de expirarea abonamentului curent.
Studenții Universității “Sapienția” din Cluj-Napoca şi ai Institutului Teologic Protestant, care au încheiat Convenţii cu CTP Cluj-Napoca pentru decontarea parţială, beneficiază de 90% reducere, astfel încât abonamentul costa 5,6 lei la Centrele de vânzare CTP.
Studenții celorlalte universități (UTCN, USAMV, UMF, UAD, ANMGD) – Decontare ulterioară la universitate. Deoarece aceste instituții nu au încheiat o convenție cu CTP, eliberarea abonamentului gratuit online sau la automat nu este disponibilă, studenţii urmând să achiziționeze lunar abonamentul de la centrele de vânzare CTP si să recupereze suma de 56 de lei de la universitatea la care sunt înscriși.
Documente necesare la ghișeu:
- Carte de identitate
- Carnet de student vizat pentru anul universitar 2026-2027.
Lista Centrelor de vânzare carduri











