Alertă de vreme rea la Cluj! COD GALBEN de ploi, vânt, descărcări electrice și grindină
- Scris de Ziua de Cluj
- 10 Aug 2023, 10:26
- Utile
- Ascultă știrea

Meteorologii au emis joi o nouă atenționare Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru zonele montane din mai multe județe, printre care și Cluj.
Astfel, astăzi, 10 august, de la ora 10:00 până la ora 20:00, în zonele montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50...60 km/h) și izolat grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.
Meteorologii spun că astfel de manifestări vor fi izolat și în restul teritoriului.
Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei