Alertă hidrologică! Cod galben de inundații pe râuri, în județul Cluj

Alertă hidrologică! Cod galben de inundații pe râuri, în județul Cluj

Hidrologii au emis, joi, o avertizare Cod Galben de fenomene hidrologice periculoase ce vizează zeci de județe din țară, inclusiv Cluj.

Codul galben de inundații este valabil în perioada 18 ianuarie, ora 12:00 - 19 ianuarie, ora 00:00 și va afecta râurile din bazinele hidrografice:

  • Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor);
  • Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare);
  • Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj);
  • Tisa, Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş);
  • Tur (judeţul Satu Mare);
  • Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud);
  • Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare);
  • Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor);
  • Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad);
  • Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad);
  • Mureş (judeţele: Harghita, Bistriţa Năsăud şi Mureş);
  • Arieş (judeţul Alba);
  • Mureş (judeţele: Hunedoara şi Arad);
  • Bega (judeţul Timiş);
  • Timiş (judeţele: Caraş Severin şi Timiş);
  • Bistriţa (afluent al Siretului, în judeţele Suceava, Neamţ şi Harghita).


Specialiştii INHGA recomandă populaţiei să respecte măsurile dispuse de autorităţile de la nivel naţional, judeţean sau local, cu responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii.

De asemenea, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a mai emis atenţionări Cod portocaliu de viituri, valabile până vineri, la orele prânzului, pe râuri din patru judeţe: Iza - bazin superior şi afluenţii bazinului mijlociu şi inferior, Lăpuş (judeţul Maramureş) şi Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare - bazin superior şi afluenţii bazinului mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa-Năsăud) şi Arieş - bazinul situat în amonte de staţia hidrometrică Câmpeni (judeţul Alba).

Comenteaza