News alert ALERTĂ METEO! Cod galben de ploi, vijelii și grindină până duminică. Și la Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 21 Iun 2019, 11:06
- Utile
- Ascultă știrea
Începând de vineri, 34 de judeţe intră sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii, inclusiv Clujul.
ANM anunţă că de vineri, de la ora 10:30, până duminică, la ora 23:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp.
Vremea va fi călduroasă cu precădere în sudul şi estul ţării, unde în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.
De asemenea, tot de vineri, începând cu ora 12.00, judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Buzău, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila şi Tulcea intră sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii.
În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, în cea mai mare parte a Olteniei, în nordul Munteniei şi al Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40...60 l/mp. Potrivit ANM, avertizarea cod galben expiră sâmbătă la ora 3.00.