Am scăpat de iarnă? Prognoza până la jumătatea lunii martie

Am scăpat de iarnă? Prognoza până la jumătatea lunii martie

Meteorologii au emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Meteorologii ANM estimează temperaturi peste cele specifice perioadei, până aproape de jumătatea lunii martie, în toată ţara. Iată prognoza pe săptămâni:

Săptămâna 12.02.2024 – 19.02.2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi excedentar în toate regiunile.

Săptămâna 19.02.2024 – 26.02.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Săptămâna 26.02.2024 – 04.03.2024

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Regimul pluviometric va fi uşor excedentar în jumătatea de sud-vest a ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 04.03.2024 - 11.03.2024

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în regiunile vestice şi nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Comenteaza