Atenție la spărgătorii de mașini! Genți de lux, bani și alte bunuri lăsate la vedere în mașini, în centrul Clujului

În urma unor controale desfășurate de Poliția din Cluj-Napoca, s-au identificat peste 100 de situații de risc în zona centrală a municipiului în care bunuri personale de valoare erau lăsate la vedere în mașinile parcate.

Polițiștii clujeni au desfașurat, marți, 11 iulie, o acțiune pentru responsabilizarea conducătorilor auto cu privire la riscul generat de lăsarea la vedere în autovehicule a unor bunuri de valore, lăsarea geamurilor întredeschise sau lăsarea portierelor neasigurate.

“113 situații de risc identificate în zona centrală în intervalul 10.00-12.00: genți de lux lăsate la vedere, aparatură electronică și alte bunuri personale valoroase. Polițiștii au acționat în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, în parcările publice din zona supermarket-urilor, parcurilor sau instituțiilor publice.

Nu mai puțin de 113 situații de risc au fost identificate în timpul acțiunii, astfel că polițiștii au afișat pliante cu mesaje concrete de conștientizare și au oferit recomandări preventive precise pentru evitarea victimizării și creșterea gradului de siguranță publică”, a transmis IPJ Cluj.  
 
Polițiștii recomandă următoarele măsuri preventive:

  • Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatura electronică, etc.) chiar dacă lipsiți pentru scurt timp; 
  • În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de închidere a uşilor;
  • Când părăsiţi autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet;
  • Atunci când părăsiţi autoturismul şi acţionaţi închiderea centralizată, asiguraţi-vă că portiera s-a închis. 
Comenteaza