Atenție, șoferi! 20 de transporturi agabaritice cu componente pentru eoliene vor tranzita Clujul

Atenție, șoferi! 20 de transporturi agabaritice cu componente pentru eoliene vor tranzita Clujul
ilustrativ | Foto: holleman.ro

În perioada 18 decembrie 2024 – 6 ianuarie 2025, vor avea loc 20 de transporturi agabaritice care vor trece și prin județul Cluj.

Aceste transporturi vor asigura livrarea componentelor pentru turbine eoliene.

Vehiculele utilizate în aceste transporturi vor avea dimensiuni considerabile: lățimea maximă a ansamblurilor este de 5 metri, lungimea de 39 metri, înălțimea de 4,6 metri, iar masa totală ajunge la 99 de tone. Conform legislației în vigoare (OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice), viteza maximă de deplasare a acestor vehicule va fi de 70 km/oră, adaptată în funcție de condițiile de trafic.

Transporturile vor fi realizate în baza etapelor stabilite de poliția rutieră, cu sprijinul echipajelor acesteia și al autovehiculelor autorizate pentru însoțirea vehiculelor cu depășiri. În plus, pentru a asigura siguranța participanților la trafic, transporturile nu se vor desfășura în perioadele sau pe sectoarele de drum afectate de fenomene meteorologice periculoase, semnalate prin coduri galben, portocaliu sau roșu, potrivit DRDP Cluj.

Autoritățile le recomandă conducătorilor auto să respecte indicațiile echipajelor de poliție și să manifeste prudență în zonele tranzitate de aceste transporturi.

Traseul transporturilor: 

Atenție, șoferi! 20 de transporturi agabaritice cu componente pentru eoliene vor tranzita Clujul

Atenție, șoferi! 20 de transporturi agabaritice cu componente pentru eoliene vor tranzita Clujul

Sursă foto: DRDP Cluj
Comenteaza