Atenţionare de călătorie în Spania. Greve și furtuni extreme

Atenţionare de călătorie în Spania. Greve și furtuni extreme
| Foto: EPA

Românii care intenţionează să călătorească în Spania sunt avertizaţi că zilele următoare în această ţară vor avea loc fenomene meteorologice extreme, dar şi greve în transporturile aeriene şi feroviare.

Potrivit Ministerul Afacerilor Externe, meteorologii spanioli au emis o prognoză de fenomene meteo extreme ca urmare a faptului că, în vestul Peninsulei Iberice, s-a format o depresiune izolată de nivele înalte - DANA, care se va deplasa peste sudul peninsulei, iar, începând de miercuri, 28 august 2019, se va simți și în zona Balearelor.

"Odată cu deplasarea spre zona Mării Mediterane, prognoza indică faptul că se vor înregistra căderi de precipitaţii şi intensificări ale vântului, sub formă de furtuni, în zona Comunităţii Valenciene (în Provinciile Valencia şi Alicante), Regiunea Murcia şi zona Balearelor, persistând în zona de arhipelag până la data de 29 august, când DANA se va deplasa spre nordul Italiei. Pe cale de consecinţă, zborurile operate pe aeroporturile internaţionale din Valencia, Elche, Almeria şi cele din Insulele Baleare pot înregistra întârzieri faţă de orarul normal de decolare/aterizare", precizează MAE.

Totodată, MAE îi informează pe românii care vor să utilizeze transportul feroviar sau cel aerian din Spania, că, pe fondul grevelor anunţate de compania de căi ferate spaniolă Renfe şi de compania aeriană Ryanair, circulaţia feroviară şi zborurile ar putea fi afectate.

"În zilele de 30 august şi 1 septembrie 2019, activitatea în domeniul transportului feroviar, în ceea ce priveşte serviciile furnizate de compania Renfe, se va desfăşura la capacitate redusă, existând posibilitatea modificării coordonatelor de călătorie. De asemenea, zborurile operate de compania aeriană Ryanair ar putea suferi modificări în următoarele zile din luna septembrie (respectiv prima zi de luni şi zilele de vineri şi duminică): 1, 2, 6, 8, 13, 15, 20, 22, 27 şi 29 septembrie 2019", menţionează MAE.

Se recomandă cetăţenilor români să consulte site-urile oficiale ale companiilor cu care călătoresc pentru a se informa asupra stării călătoriilor cu trenul şi a zborurilor programate.

Totodată, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Madrid (+34917344004) şi ale Consulatului României la Almeria (+34950625963, +34950624769, +34950172725), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate în regim de permanenţă. Românii care se confruntă cu o situaţie urgentă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României la Madrid (+34649656032) şi al Consulatului României la Almeria (+34682733408).

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://almeria.mae.ro, http://madrid.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi aminteşte că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" cu informaţii şi sfaturi de călătorie. 

Comenteaza