Când revine CANICULA după valul de aer POLAR / 11ºC la Cluj-Napoca

Când revine CANICULA după valul de aer POLAR / 11ºC la Cluj-Napoca

Un val de aer polar a pătruns în România, iar temperaturile au scăzut de la o zi la alta și cu 20 de grade Celsius, însă vor reveni zilele caniculare.  

Temperaturile înregistrează o scădere semnificativă de la o zi la alta, după ce un val de aer polar a ajuns în România. În Cluj-Napoca în dimineața de vineri 28 iulie, temperatura a ajuns la 11 grade Celsius, iar cea resumțită de doar 10 grade, la ora 6 dimineața.

Nici joi temperaturile nu au depășit la Cluj 20 de grade, iar pe parcursul zilei, datorită vântului puternic, ziua a fost tot răcoroasă.

Astfel de răciri estivale sunt cât se poate de normale pentru climatul țării noastre, funcționând ca un veritabil „aer condiționat” natural printre perioadele călduroase, scrie meteoradar.ro. Minimele pe timpul nopților ajung chiar între 8 și 16 grade.

Însă răcoarea nu va ține mult. Din weekend, temperaturile vor fi în creștere și este posibil ca de săptămâna viitoare să revină căldura.

"Aerul polar care pătrunde dinspre Europa Centrală va cuprinde întreaga țară și vom ajunge la o vreme răcoroasă, temperaturi și cu 10-15 grade mai coborâte. 17-19 grade prin Transilvania, Maramureș, 27-28 grade prin sud", a declarat meteorologul ANM Mihai Huştiu, citat de stiripesurse.ro.  

Comenteaza