Caniculă și disconfort termic accentuat în majoritatea regiunilor din țară. Câte grade vor fi în Cluj, duminică 30 iunie

Caniculă și disconfort termic accentuat în majoritatea regiunilor din țară. Câte grade vor fi în Cluj, duminică 30 iunie

Prognoza meteo pentru duminică, 30 iunie, emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), arată că vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării.

În regiunile sudice se va resimți chiar o căldură caniculară, cu un disconfort termic accentuat în vest și sud, în special în zonele de câmpie.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

Vremea va fi foarte călduroasă în vestul, sudul și estul ţării. În centrul ţării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi uşor limita critică de 80 de unităţi. Temperaturile locale vor fi tropicale, cu maxime de 28-30 de grade pe litoral şi până la 37 de grade în Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei.

În estul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi minime de 11–13 grade, în timp ce în dealurile vestice se vor înregistra 23 de grade. Cu excepția zonelor montane, cerul va fi senin pe parcursul zilei. Spre finalul intervalului, în vestul țării se vor forma nori ușori și vor fi ploi ocazionale.

Temperaturile în principalele orașe din țară:

  • Cluj Napoca: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 51%, Vânt: 11 km/h
  • Timișoara: 35 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 43%, Vânt: 18 km/h
  • Oradea: 34 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 51%, Vânt: 18 km/h
  • Baia Mare: 32 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 56%, Vânt: 11 km/h
  • Sibiu: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 48%, Vânt: 10 km/h
  • Alba Iulia: 33 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 55%, Vânt: 8 m/h
  • Craiova: 35 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 35%, Vânt: 14 km/h
  • Târgu Jiu: 33 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 50%, Vânt: 6 km/h
  • Suceava: 32 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 43%, Vânt: 18 km/
  • Bacău: 34 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 34%, Vânt: 14 km/h
  • Botoșani: 35 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 34%, Vânt: 11 km/h
  • Miercurea Ciuc: 29 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 47%, Vânt: 10 km/h
  • Brașov: 31 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 46%, Vânt: 6 km/h
  • Ploiești: 36 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 26%, Vânt: 13 km/h
Comenteaza