Ce mâncăm. "Suntem o ţară cu un consum de alimente ieftine", spun nutriţioniştii

Ce mâncăm.
Produsele proaspete precum legumele, fructele şi carnea reprezintă 38% din totalul cumpărăturilor de alimente în rândul românilor. Un studiu efectuat de Societatea pentru Cercetarea Consumului ne arată care sunt preferinţele alimentare ale românilor şi în acelaşi timp pentru ce alimente scot aceştia cei mai mulţi bani din buzunare.

Chiar dacă în decursul anului românii cheltuie cei mai multi bani pe carne, aceştia îşi umplu coşul zilnic de cumpărături cu legume, fructe sau pâine. Cei mai multi români aleg să îşi facă cumparăturile pentru alimentele proaspete din pieţe, carmangerii sau brutării.

Pâinea, legumele şi fructele sunt alimentele cel mai des intalnite în coşul de cumpărături al românilor.

"Ar fi fost încurajator să fim o ţară cu un consum de carne de calitate, dar suntem o ţară cu un consum de alimente ieftine. Este bine că avem totuşi un consum de legume şi de fructe tradiţional prezente în coşul nostru, fie ca e vorba de ceapă, varză, fasole sau alte alimente. Însă în ceea ce priveşte consumul de pâine suntem din pacate rau pt ca natiile civilizate si-au redus foarte mult consumul de paine de-a lungul anilor" , spune nutriţionistul Adrian Copcea.

Din cauza faptului că preţul produselor din carne este unul ridicat, iar veniturile românilor nu sunt foarte mari, aceştia ajung să achiziţioneze produse de proastă calitate.

"Lumea, în general nu e preocupată de nutriţie şi de alimentaţie pentru că starea economică a acestei ţări nu o permite, iar atunci fiecare îşi face alegerile de cele mai multe ori în funcţie de buget", spune medicul nutriţionist.

Analiştii economici cred ca românii alocă cea mai mare sumă de bani pentru carne, din cauza preţului acesteia.

"E posibil sa fie doar influenta preturilor si mai ales a cresterii preturilor pentru acest produs care duce la o asemenea pondere", spune Emil Culda.

Românii alocă în fiecare an 27% din bugetul pentru alimente pentru a cumpăra carne şi 20% pentru legume sau fructe.

 

Comenteaza