CENTENAR. Unirea Transilvaniei cu România. Ce telegrame și-au trimis Gheorghe Pop de Băsești și Regele Ferdinand

După unirile succesive realizate în anul 1918 cu Basarabia și Bucovina, Unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918 îndeplinea visul românilor de pretutindeni: România Mare. Astfel, după parcurgerea unor pași dificili în direcția înfăptuirii Unirii, după lupte eroice stropite cu sânge de martir și bătălii diplomatice cu marile puteri internaționale, românii sărbătoreau Unirea sub steagul tricolor.

 

 

Toate eforturile românilor din secolului al XIX-lea (Revoluția de la 1821, Revoluția de la 1848, Mica Unire, Războiul de Independență, Memorandumul transilvănenilor) au crescut sentimentul național, încrederea în propriile posibilități și au acumulat energia necesară pentru implicarea românilor în Primul Război Mondial cu un singur scop: Marea Unire.

Destrămarea imperiilor după Marele Război

Desfășurarea războiului a oferit oportunități Regatului României. Finalul conflagrației mondiale găsește marii rivali ai României îngenunchiați. Pe de o parte, Imperiul Austro-Ungar, stăpân peste Transilvania, pierde în război. Pe de altă parte, Imperiul Rus trăiește o implozie care are drept consecință abandonarea luptei alături de Antanta și concentrarea pe problemele interne.

Motivația României de a intra în luptă alături de Antanta a fost unirea teritoriilor românești (Basarabia, Bucovina și Transilvania) cu România. Cum la finele războiului a stat de partea câștigătoare, aliații au permis crearea României Mari, pe o ”siluetă” asemănătoare Regatului Daciei.

Simțind oportunitatea și respingând categoric ofertele de federalizare, respectiv de înglobare în cadrul Ungariei, transilvănenii întreprind demersuri concrete spre obținerea independenței și elaborează o rezoluție prin care se decide afirmarea dreptului românilor de a fi liberi ca națiune, citită în Parlamentul de la Budapesta de către Alexandru Vaida-Voevod, la data de 5/18 octombrie 1918. Românii transilvăneni își afirmă, prin forța voinței poporului, conform principiului autodeterminării, opțiunea de a se debarasa de subordonarea austriacă și maghiară. Întreaga elită românească a vremii (cărturari, avocați, clerici, oameni de afaceri, scriitori etc) au făcut front comun și au promovat interesul național: independența față de Imperiul Austro-Ungar și unirea cu România. Aceste dorințe au fost promovate inclusiv în străinătate, pentru ca aliații României să cunoască dorințele românilor și moștenirea comună din punct de vedere istoric.

Prin reprezentanți politici ai Partidului Național Român și ai Partidului Social Democrat, transilvănenii înființează Consiliul Național Român Central la Budapesta (30 octombrie 1918). Acest organism își începe activitatea la Arad și preia inițiativa de obținere a autonomiei politice, administrative și militare a Transilvaniei. În casa din Arad a lui Ștefan Cicio Pop, numit președinte al Consiliului Național Român Central, își încep lucrările cei 6 lideri ai Partidului Național Român (Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ștefan Cicio Pop, Alexandru Vaida-Voevod, Aurel Vlad) și cei 6 ai Partidului Social Democrat (Tiron Albani, Ion Flueraș, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu, Baziliu Surdu).

Consiliul Național Român Central este organismul care a convocat la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, Marea Adunare Națională, la care au participat 1.228 de delegați. Aceștia erau reprezentanții a 130 de cercuri electorale din 27 de comitate românești, fiind prezenți delegați din toate păturile sociale și ramurile de activitate.

100.000 de români, la Alba Iulia

În cadrul Marii Adunări Naționale, a avut loc o ceremonie religioasă de deschidere, atât în rit ortodox, cât și în rit greco-catolic, oficiată de Arhiepiscopul Ortodox Miron Cristea și de Episcopul Greco-Catolic Iuliu Hossu. Au urmat discursuri ale liderilor politici (Ştefan Cicio Pop, Iuliu Maniu, Iosif Jumanca), totul culminând cu discursul lui Vasile Goldiș, care adresează Rezoluția Adunării de Unire a Transilvaniei cu România, în fața a peste 100.000 de români: “Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.”

Din punct de vedere administrativ, chiar de a doua zi s-a trecut la crearea unui Consiliu Dirigent cu atribuții de Guvern al Transilvaniei. Acest organism era condus de Iuliu Maniu și a asigurat tranziția de la administrația imperială la cea românească. Consiliul Dirigent și-a încetat activitatea în 10 aprilie 1920.

Telegrame cu Regele Ferdinand

Ca urmare a deciziei de unire adoptate în cadrul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, a existat un schimb de telegrame între Gheorghe Pop de Băsești, președintele Adunării Naționale și Regele Ferdinand. Gheorghe Pop de Băsești transmite:

”Adunarea Națională a Românilor din Ardeal, Banat și Țara Ungurească, ținută în Alba-Iulia, glorioasa cetate a lui Mihai Viteazul, a decretat într-un elan de entuziasm fără margini, cu unanimitate, unirea teritoriilor sale cu Regatul României. Vestindu-vă hotărârea aceasta care încoronează aspirațiile de veacuri ale Neamului Românesc, rugăm pe Majestatea Voastră, să primiți omagiile ce venim a Vi le exprima cu profundă supunere.

Trăiască M.S. Ferdinand, Regele României!

Trăiască M.S. Regina Maria!

Trăiască Augusta Lor familie!

Trăiască România Mare!”

Regele Ferdinand a trimis următorul răspuns:

”Vestea îmbucurătoare ce Îmi aduceți despre mărețul act al unirii cu Regatul Român, săvârșit în vechea cetate a lui Mihai Viteazul, a umplut inima Mea de net supusă bucurie și am primit-o cu vie emoție. Munca deosebită depusă în cursul vremurilor de bărbații patriotice, purtători credincioși ai idealului național, azi și-a găsit de răsplată bine meritată. Din lacrimile celor cari au plâns și au suferit, cari au luptat fără preget, din sângele celor cari au muncit pentru înfăptuirea lui, lăsând ca moștenire sfântă credința lor nestrămutată, a răsărit sămânța, a cărei roade azi le culegem, ca un dar din cer.

Mulțumesc Atotputernicului, că Mi-a îngăduit ca, prin vitejia ostașilor Mei, să pot contribui la această măreață faptă și că împreună cu poporul Meu iubit să pot trăi aceste clipe înălțătoare.

Cum am fost părtașul suferințelor și durerilor voastre, așa iau din adâncul inimii parte la bucuria voastră, care este aceea a tuturor Românilor și, uniuni glasul Meu cu glasul vostru, zic plin de nădejde într-un viitor frumos: Trăiască ROMÂNIA MARE, una și nedespărțită.”

Rezoluția Unirii adoptată la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia a fost prezentată și înaintată spre ratificare Regelui Ferdinand la data de 12 decembrie 1918 de o delegație formată din Vasile Goldiș, Iuliu Hossu, Miron Cristea și Alexandru Vaida-Voevod.

Ziua de 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, a fost despre voința poporului, iar acesta a vorbit și a proclamat Unirea cu Regatul României. După 100 de ani, putem să constatăm trăinicia construcției care a dus la formarea României Mari: Transilvania este un important stâlp în cadrul României secolului 21, un motor de dezvoltare, un pol de creștere, de propagare de bunăstare și un exemplu de conviețuire multietnică și multiculturală. În Transilvania secolului 21 se simte un puternic aer european, cosmopolit, de toleranță și deschidere către noutate. Aceste caracteristici sunt resimțite în toate centrele urbane mari ale țării, București, Iași sau Cluj-Napoca, dar nu numai. În acest moment, există o concurență pozitivă între orașe de creștere a calității vieții, de dezvoltare și de creare de noi oportunități pentru locuitori. Suntem privilegiați să putem trăi sărbătoarea celor 100 de ani de la Marea Unire. De acum încolo este momentul să ne gândim ce fel de Românie construim în următoarea sută de ani, pentru nepoții și strănepoții noștri.