CENTENAR: Unul dintre arhitecţii României Mari. A fost un orator excepţional

Unirea cea mare de la 1918 s-a realizat ca o sumă de uniri mai mici, facilitate de oameni care au rămas consemnați în istorie, dar și de oameni care nu au rămas în istorie.

Mulți actori ai Marii Uniri vor rămâne, probabil, necunoscuți pentru public și pentru posteritate, însă, cu siguranță, nu vor fi ocoliți de recunoștința noastră. Cât privește grupul de personalități care s-au evidențiat în derularea evenimentelor de la 1918 și din anii premergători, trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a le păstra vie amintirea. Şi-au câştigat îndestulat acest drept prin contribuțiile personale aduse. Fiecare personalitate care a determinat o mișcare în direcția unirii, în colțul de țară din care a acționat, a fost ca o piesă care a compus tabloul României Mari.

Deasupra tuturor personalităților care s-au evidențiat ca lideri ai evenimentelor ce au dus la Marea Unire a stat, totuși, voința covârșitoare a populației din toate colțurile țării, de a șterge granițele, în mod artificial trasate de către alte popoare, care îi separau pe români. 

Una dintre personalitățile Marii Uniri a fost Vasile Goldiș (1962-1934), politician exponențial al Transilvaniei (fost președinte al Partidului Național Român) și, din 1919, membru de onoare al Academiei Române. Vasile Goldișs-a dedicat luptei pentru unirea tuturor românilor într-un singur stat, România, fiind unul dintre cei care au utilizat arma cuvântului în această bătălie.

Vasile Goldiş - politician, profesor şi jurnalist

Originar din satul Mocirla (în prezent, satul poartă numele de Vasile Goldiș, în județul Arad), dintr-o familie cu tradiție teologică (tatăl, bunicul din partea mamei, unchiul și fratele au fost fețe bisericești), Vasile Goldiș a urmat o educație primară aplecată spre învățarea limbilor națiunilor conlocuitoare ale Imperiului Austro-Ungar (a învățat până în clasa a IV-a atât limba maghiară, cât și limba germană). A demonstrat aplecare către carte și studiu, astfel că a terminat liceul la Arad ca șef de promoție. Își continuă studiile cu specializarea filosofie și litere la Budapesta și Viena, datorită unei burse oferite de Episcopia Ortodoxă Română din Arad. Peste hotare, a activat în societăți ale studenților români, precum ”Petru Maior” și ”România Jună”, care aveau un caracter cultural, de promovare a limbii române și de cultivare a sentimentului de unitate națională.

După finalizarea studiilor, și-a început cariera didactică, profesând, ca dascăl, la Budapesta, Caransebeș, Brașov și Arad, unde a predat istorie și limba latină, remarcându-se prin implicarea sa în ameliorarea condițiilor de predare și a metodelor pedagogice utilizate.

Din punct de vedere jurnalistic, este foarte activ în mai multe periodice ale vremii sale, publicând în: Foaia diecezană, organul de presă al Episcopiei Române din Caransebeș, Progresul, revista societății de lectură a tinerilor români, ziarul Tribuna din Sibiu (celebru pentru mediatizarea procesului Memorandiștilor), Tribuna poporului și Românul, ambele din Arad. Aceste ultime două publicații au avut un rol deosebit de important în cariera politică a lui Vasile Goldiș, deoarece prin intermediul Tribunei poporului a popularizat noua orientare pe care o susținea, activismul politic, ca înlocuitor al formei de rezistență față de regimul maghiar din Transilvania, pasivismul. Românul, ziar pe care l-a condus Vasile Goldiș, a devenit unul dintre bastioanele luptei pentru obținerea unirii, în special după 1912, când a încetat să mai apară Tribuna din Sibiu. Spre finalul vieții, între anii 1923-1932 a deținut funcția de președinte al societății culturale ASTRA.

Vasile Goldiș se apropie de politică în perioada petrecută la Brașov, ajutat fiind și de faptul că era un foarte bun orator. Se remarcă prin susținerea abandonării pasivismului și a promovat, în calitate de membru al Partidului Național Român din Transilvania, activismul ca politică de emancipare a românilor. Cu acest discurs, ajunge parlamentar la Budapesta (1906-1910) din partea circumscripției Radna (Arad). Cu acest prilej, face front comun în Parlamentul de la Budapesta cu alți deputați sârbi sau slovaci, care militau pentru aceleași lucruri ca românii din Transilvania (recunoașterea drepturilor la limbă, cultură, religie proprie).

Un orator care şi-a băgat adversarii politici în sperieţi

Spuneam mai sus că Vasile Goldiș a fost unul dintre cei care a luptat cu arma cuvintelor. Pentru a înțelege exact dimensiunea acestei expresii, trebuie să spunem că politicienii maghiari erau atât de înspăimântați de activitatea sa, încât au făcut tot ce le-a stat în putere ca să se asigure că Goldiș nu va mai prinde încă un mandat de reprezentant al românilor în Parlamentul de la Budapesta. Pentru preveni câștigarea unui nou mandat de parlamentar de către Vasile Goldiș, s-a recurs inclusiv la violențe din partea jandarmilor față de alegătorii români. Ziarul Tribuna din 13/31 mai 1910 consemna: ”Din cercul Radnei. Din Mândruloc se anunță că jandarmeria sosită în comună desfășură cel mai brutal terorism, amenințând chiar și pe oaspeții preotului local să-1 escorteze din comună. Jandarmeria nu permite să stea trei oameni de vorbă. Țăranul Jancu Bozgan, un român adevărat, a fost bătut și maltratat pentrucă a indrăsnit să strige »Trăiască Vasile Goldiş». Antistia comunală amenință pe alegătorii cu pedepse de cîte 30, 40 ba chiar 100 de coroane, subt cele mai mișelești pretexte. Alegătorii români nu vor părăsi însă steagul național!” Rezultatul în alegeri a fost cel dorit de maghiari, care au știut cât de periculoasă putea fi bătălia cuvintelor purtată de Vasile Goldiș în calitate de parlamentar.

Cu toate că această înfrângere ar fi putut însemna un capăt de linie pentru cariera politică a unora, nu a fost cazul în această situație. Vasile Goldiș și-a asumat în continuare lupta de emancipare națională a românilor, iar în cadrul controverselor iscate în interiorul Partidului Național Român, între aripile moderate și cele radicale, acesta a jucat rolul de mediator, încercând să prevină dezbinarea partidului și disiparea energiilor de luptă pentru unirea cu România.  

A redactat Rezoluția Adunării de Unire cu România

Evenimentele din anul 1918, cu perspectiva înfrângerii Puterilor Centrale (din care făcea parte și Imperiul Austro-Ungar), au aprins din nou speranța obținerii independenței naționale a românilor din Transilvania. În cadrul Partidului Național Român, comitetul executiv se reunește la Oradea, unde se decide susținerea în Parlamentul de la Budapesta a unei declarații de autonomie a românilor. Vasile Goldiș redactează această declarație prin care se cere respectarea dreptului națiunii române de a dispune de propria soartă. 

Prin ziarul Românul, Vasile Goldiș publică manifestul Către națiunea română la data de 7 noiembrie 1918, iar la data de 18 noiembrie 1918, publică un nou manifest, Către popoarele lumii, în română și franceză. Prin aceste materiale de presă, Vasile Goldiș declara public, în cadru național și internațional, dorința românilor din Transilvania de a se uni cu România.

Data de 1 decembrie 1918 îl găsește pe Vasile Goldiș la Alba Iulia, în fața a peste 100.000 de reprezentanți ai românilor, cărora le este adresată Rezoluția Adunării de Unire cu România, redactată de către acesta. 

Proclamarea Unirii Transilvaniei cu România l-a propulsat pe Vasile Goldiș în Consiliul Dirigent cu atribuții de guvern al Transilvaniei, unde a fost ales vicepreședinte al Consiliului. 

Actul unirii adoptat la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia a fost prezentat Regelui Ferdinand la data de 12 decembrie 1918. Vasile Goldiș, aflat în conducerea delegației, ține un discurs prin care marchează evenimentul memorabil pe care îl trăiesc românii de ambele părți ale Carpaților. 

Ministrul care a garantat libertatea religioasă a catolicilor

După 1 Decembrie 1918, Vasile Goldiș va ocupa, pe rând, diferite funcții de rang înalt: ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice în Consiliul Dirigent de la Sibiu; vicepreședinte al guvernului; ministru în guvernele centrale ale lui Ion I. C. Brătianu (1918-1919), Artur Văitoianu (1919-1920), Alexandru Averescu (1920-1926); deputat de Radna din partea Partidului Național Român (1919), deputat de Pecica și Ineu (1922); ministru al Artelor și Cultelor (1926).

În anul 1927, în calitate de ministru al Artelor și Cultelor în guvernul Averescu, Vasile Goldiș semnează, din partea României, Concordatul cu Sfântul Scaun, prin care era permisă reorganizarea Bisericii Catolice și era garantată exprimarea libertății religioase pentru credincioșii acestei religii. 

Finalul vieții și-l petrece la Arad, unde încetează din viață în anul 1934. Pentru întreaga activitate derulată pe parcursul vieții, în slujba idealului unirii tuturor românilor, lui Vasile Goldiș i s-au organizat funeralii naționale, iar ziua înmormântării a fost declarată zi de doliu național. Ca o recunoaștere a sa, Universitatea din Arad poartă numele acestui mare patriot și luptător pentru unirea tuturor românilor.

Nu este cazul să ne măsurăm cuvintele atunci când vorbim despre Vasile Goldiș ca despre un arhitect al României Mari. A luptat pentru drepturile românilor, în condițiile restrictive din Transilvania, inclusiv în Parlamentul de la Budapesta. A promovat continuu, prin activitatea de presă, valorile și crezul național de unire și apartenență la aceeași țară. Iar în momentele decisive de la 1 decembrie 1918 a fost în prima linie, fiind dintre cei care au avut curajul să își asume evenimentele la care au avut onoarea să fie părtași.