Video Ciclonul Boris face prăpăd în mai multe județe! Drumuri închise și oameni evacuați din calea apelor/ Două persoane au murit
- Scris de Ziua de Cluj
- 14 Sep 2024, 09:18
- Utile
- Ascultă știrea
Cel puțin două persoane au murit în județul Galați, unde ploile aduse de Ciclonul Boris au făcut prăpăd.
Nouăsprezece localităţi din judeţele Argeş, Bacău, Buzău, Galaţi, Hunedoara, Neamţ, Vâlcea şi Vrancea au fost afectate deja de ploile abundente aduse de ciclon. Cel mai afectat este județul Galaţi unde două persoane au murit în urma unei viituri.
”Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat efecte în 19 localităţi din 8 judeţe (AG, BC, BZ, GL, HD, NT, VL şi VN), unde s-a intervenit pentru salvarea a peste 40 persoane (judeţul Galaţi), pentru evacuarea apei din 14 case, 25 curţi, 5 beciuri, 11 subsoluri de bloc, 5 străzi, 2 instituţii publice, 2 operatori economici. Totodată, echipajele au acţionat şi pentru degajarea a 29 de copaci doborâţi de vânt şi 1 stâlp căzut pe carosabil. În urma acestor evenimente, 8 autoturisme au fost avariate”, transmite IGSU.
În judeţul Galaţi, în urma cantităţilor mari de precipitaţii căzute, în localităţile Pechea şi Griviţa s-a produs o viitură şi pompierii au intervenit pentru salvarea şi evacuarea a peste 40 persoane din locuinţe, surprinse de volumul mare de apă. Două persoane au fost găsite decedate, în localităţile Pechea şi Drăguşeni
Circulaţia rutieră a fost temporar blocată din cauza aluviunilor şi a copacilor căzuţi pe carosabil pe 1 drum naţional (DN 7/VL) şi pe 1 drum judeţean (DJ 203C/BZ) şi este blocată pe 1 drum judeţean (DJ 159/NT) din cauza aluviunilor de pe carosabil.
În continuare se intervine în localităţi din judeţul Galaţi cu bărcile pneumatice pentru evacuarea mai multor persoane surprinse ca urmare a inundaţiilor produse.
La nivel teritorial au fost întreprinse următoarele măsuri:
- transmiterea prognozelor, avertizărilor, înştiinţărilor şi informărilor, privind producerea fenomenelor meteorologice/hidrometeorologice periculoase către autorităţile competente, în vederea dispunerii măsurilor specifice care se impun;menţinerea în stare de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace şi echipamente pentru asigurarea acţiunilor de răspuns, astfel încât, la ordin, manevra de forţe şi mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp;
- instituirea permanenţei la nivelul autorităţilor locale din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase